Băsescu: O reglementare și un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, nu din afară

Băsescu: O reglementare și un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, nu din afară
Publicat: 03/05/2013, 17:20
Actualizat: 03/04/2019, 12:54

Președintele Traian Băsescu a transmis, vineri, un mesaj de Ziua Mondială a Libertății Presei, precizând că el crede, în continuare, că o reglementare și un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, și nu din afară.

„În această zi jurnaliștii din toate colțurile lumii sărbătoresc una dintre cele mai importante valori democratice, libertatea presei. În România, libertatea presei a fost câștigată cu mari eforturi și consolidată tot mai mult în ultimii ani, inclusiv prin dezincriminarea, ca faptă penală, a insultei și calomniei, dar și prin reușita tuturor celor care s-au împotrivit adoptării unei legi a presei”, se arată în mesajul președintelui Băsescu, publicat de Administrația prezidențială.

„Am susținut necondiționat eforturile lor și cred, în continuare, că o reglementare și un control al presei trebuie să vină din interiorul breslei, și nu din afara lui”, continuă Traian Băsescu.

Președintele le transmite tuturor celor care profesează în mass-media mult succes în activitatea lor, dar și „multă putere și tărie de caracter pentru a putea lupta împotriva celor care urmăresc să le îngrădească libertatea și să-i subjuge propriilor interese personale”.

La 23 decembrie 1993, Adunarea Generală a ONU declara ziua de 3 mai ca Zi Mondială a Libertății Presei. Ințiativa a venit de la Conferința Generală UNESCO care, printr-o rezoluție din 1991 asupra promovării libertății presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă și independentă este o componentă esențială a unei societăți democratice.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial". Avertismentul ministrului de Externe...
Adriana Bahmuțeanu pune tunurile pe văduva lui Prigoană! Ce acuzații grave îi aduce: ”Are trei...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cine ar putea intra în turul II după confruntarea dintre candidați ANALIZĂ
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Momentul în care un munte se prăbuşeşte şi un zăcământ de cupru iese la suprafață
„Pentru prima dată în istorie”, Ucraina a lovit o instalație militară de pe teritoriul Rusiei...
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum...
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Prețurile au sărit în aer la Târgul de Crăciun din Craiova! Cât a ajuns să...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Începe licitaţia pentru construcţia celui mai dificil lot al secţiunii montane a A8. Anunţul ministrului...
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Certificat obligatoriu de la 1 decembrie. Anunț pentru românii cu mașini second-hand
Locul din România lăsat cu blestem. Cine îl vizitează are parte de minuni şi tămăduire
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Charles Dumont, compozitor pentru Edith Piaf, a murit la 95 de ani
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Experții sunt de părere că rachetele americane nu vor schimba războiul din Ucraina